În decursul acestei săptămâni, Pfizer Inc împreună cu partenerul german BioNTech SE au anunţat un vaccin anti-COVID-19 care se află în faza experimentală cu o eficiență majoră în proporţie de peste 90%.

Cei doi parteneri sunt pe cale de a câstiga o bătălie în lupta majoră împotriva virusului care a schimbat fața planetei începând cu anul 2020 timpuriu, în care au fost uciși peste un milion de oameni. De asemenea, se poate adăuga și faptul că cele două compani sunt momentan singurii producători de medicamente care anunță un adevărat succes planetar în fața coronavirusului.


Pentru a se oferi un vaccin cât mai repede, companiile au avansat demersurile și produc înainte de a primi aprobare, peste 50 de milioane de doze care vor fi benefice pentru 25 de milioane de oameni.

Pfizer a declarat că se aşteaptă să producă până la 1,3 miliarde de doze de vaccin în 2021.

De asemenea, companiile au ajuns la acorduri de aprovizionare cu Uniunea Europeană, Regatul Unit, Canada, Japonia și momentan se află în discuții și cu alte tări din Asia și America de Sud.

Uniunea Europeană și România

Livrarea vaccinului dezvoltat a fost negociată la nivelul Uniunii Europene, pentru 200 de milioane de doze, la care se pot adăuga 100 de milioane de doze suplimentare.

Potrivit Pfizer, cantitatea de vaccin anti-coronavirus care va ajunge în Uniunea Europeană este fabricată în laboratoarele Biontech din Germania și cele Pfizer din Belgia.

Producătorul a stabilit cu reprezentanții UE ca primele livrări să înceapă la sfârșitul acestui an.

În urma discuțiilor dintre președintele Klaus Iohannis și Uniunea Europeană, în România vor ajunge 10 milioane de doze de vaccin în prima parte a anului 2021 deoarece în urma declarațiilor oficialilor UE, doresc să trimită vaccinul în același timp în toate țările europene, pentru a nu exista discuții legate de egalitatea dintre statele membre.

Pe lângă cele două compani care au avansat în procesul de vaccinare a populației, în stadiul de testare și dezvoltare se mai află și nume mari din industria medicamentelor precum compania farmaceutică anglo-suedeză AstraZeneca și compania americană Johnson & Johnson care promit că până la sfârșitul anului vor înainta demersurile pentru eliberarea unui vaccin.

Surse: BBC.com, zf.ro, stirileprotv.ro

2 thoughts on “Pfizer și BioNTech înaintează demersurile pentru eliberarea unui vaccin împotriva Covid-19”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *